Honda Civic – Model nou în 2010

Autor: Oraan Mărculescu 22 aug. 2008 Știri auto

Spatele are aspect retroCu Volkswagen Golf 6 abia lansat, Opel Astra, Ford Focus şi Megane 3 programate să apară în curând, Honda va avea nevoie de o reîmprospătare a gamei compacte. Deşi normal ar fi ca anul viitor, eventual în 2010 să vedem un facelift al acutalei generaţii, britanicii de la AutoExpress afirmă că vom vedea în schimb un model nou. O schimbare similară cu aceea facută de Volkswagen cel mai probabil, cu un model ce trece printr-un facelift foarte puternic.

Sursa de inspiraţie a noului model, aşa cum este el ilustrat de AutoExpress pare să fie conceptul Open Study Model, chiar dacă noi putem vedea şi asemări cu Volkswagen IRoc. Interesant este că, precum noul Megane 3, Honda va construi două modele cu targeturi diferite în clasa compactă: un coupe destinat tinerilor şi un hatch cu 5 uşi, mai spaţios şi mai confortabil.

În privinţa motorizărilor, constructorul japonez se va îndrepta foarte mult spre latura ecologică, pregătind un motor de 1,5 litri hibrid, de 150 CP dar capabil de doar 120g/km de CO2. De altfel Honda vrea ca în viitor toate motorizările pe benzină să beneficieze de module hibride, chiar şi viitorul Type R, ce va deveni astfel primul hot-hatch hibrid.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide